Acasă » 2015 » Ianuarie » 22 » Inima la Balcic
12:09 PM
Inima la Balcic

“La Balcic se tânguie marea,
Un munte-i răspunde la Bran,
De dorul Mariei, cărarea
Se frânge-n sticliri de mărgean.

Se frânge cărarea poruncii
Ca dorul şi inima sa
Alături cu bunii şi pruncii
La Balcic, la Balcic să stea.

Stella Maris, Stella Maris,
Pâlpâind un plâns stingher,
Ca un zbor de Sancta Avis
Dintr-un alt Cadrilater.

O, Doamne, ce mare greşeală,
Ce mare greşeală-am făcut
Când luatu-i-am inima-n ţară
S-o ţinem la Bran, sub un scut!
Ce bine-ar fi fost să rămână
Acolo, la Balcic, un cord
Bătând pentru ţara română
Retrasă din hărţi, mai la nord.

Dar n-a fost să fie, nu este
Permisă nicicând, niciodat,
Prezenţa Reginei aceste
În spaţiul pierdut prin dictat.

Doar inima umbrei rămâne
Să ardă la Balcic, frumos,
Fantoma Armatei Române
Salută cu puştile-n jos.”

Inima la Balcic de Miron Manega

Vizualizări: 245 | Adăugat de: bebe | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar